Consiliul de administraţie este organ de conducere al unităţii de învăţământ. Consiliul de administraţie se organizează și funcţionează conform Metodologiei-cadru. Directorul unităţii de învăţământ de stat este președintele consiliului de administraţie. Cadrele didactice care au copii în unitatea de învăţământ nu pot fi desemnate ca membri reprezentanţi ai părinţilor în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, cu excepţia situaţiei în care consiliul reprezentativ al părinţilor și asociaţia de părinţi nu pot desemna alţi reprezentanţi. La ședinţele consiliului de administraţie participă, cu statut de observatori, reprezentanții organizațiilor sindicale și/sau reprezentantul consiliului școlar al elevilor.
Consiliul de administraţie se întruneşte, de regulă, o dată în fiecare lună. Tematica şedinţelor lunare ale Consiliului de Administraţie se discută şi se aprobă la începutul fiecărui an şcolar. Faţă de planificarea stabilită la începutul anului şcolar, pot să apară modificări determinate de activitatea unităţii de învăţământ, situaţii speciale, activitatea membrilor etc.
Din raţiuni de siguranţă, datele de contact ale membrilor Consiliului de administraţie nu se fac publice. Pentru probleme adresate Consiliului de administrație sau membrilor acestuia, vă rugăm să folosiţi pagina Contact – precizând la subiect „Pentru Consiliul de administrație”. Vă mulţumim pentru înţelegere!